Social

Medicament împotriva tumorilor solide avansate: Berzosertib, un medicament de precizie care ar putea stopa creșterea tumorilor canceroase

Un medicament care ar putea opri regenerarea celulelor canceroase a fost testat cu succes în prima fază a unui test clinic. În cazul a mai mult de jumătate din cei 40 de pacienți care au fost tratați cu berzosertib a fost stopată creșterea tumorilor, relatează BBC.Medicamentul a fost chiar mai eficient atunci când a fost administrat alături de chimioterapie, arată studiul realizat de Institutul de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie și Royal Marsden NHS Trust. Acesta este primul medicament testat dintr-o serie de tratamente care blochează o proteină implicată în repararea ADN-ului celulei canceroase. Tratamentul face parte dintr-o ramură cunoscută ca „medicamente de precizie”, care vizează gene specifice sau modificări genetice.

Studiul a implicat pacienți cu tumori foarte avansate, pentru care nu a funcționat niciun alt tratament. Este însă un studiu de „fază unu”, conceput doar pentru a testa siguranța unui tratament. Totuși, cecetătorii sunt optimiști că berzosertib ar putea opri creșterea tumorilor.

Unul dintre autorii studiului, Chris Lord, profesor de genomică a cancerului la ICC, a declarat că rezultatele studiului au fost „foarte promițătoare”, adăugând că este neobișnuit ca în studiile din faza unu să existe un rezultat clinic. Cu toate acestea, vor fi necesare alte studii pentru a demonstra eficacitatea medicamentului.

„Acest studiu a implicat un număr mic de pacienți. Prin urmare, este prea devreme să spunem că berzosertib va schimba modul în care este tratat cancerul”, a spus dr. Darius Widera de la Universitatea din Reading. „Cu toate acestea, efectele neobișnuit de puternice ale berzosertib, în special în combinație cu chimioterapia convențională, ne dau motive să fim optimiști în ceea ce privește rezultatele următoarelor studii”, a adăugat el.
Philip Malling, un bărbat de 62 de ani care a fost diagnosticat cu cancer la colon în 2012, s-a înscris în acest studiu după ce a făcut chimioterapie timp de 2 ani,

 » Aflați mai multe informații aici.