Opinii

Mihăilești, Caracal, Colectiv, Onești, 2 Mai, Crevedia. Destrămarea

Tragediile care se succed în România săptămânal nu sunt simple accidente, sunt manifestările destrămării unui stat a cărui infrastructură este complet distrusă, măcinată, putrezită de incompetență, clientelism și corupție.

În fiecare dintre aceste cazuri, dacă măcar o instituție a statului își face minimal datoria, nu mureau oameni.

La 2 Mai, dacă Poliția și DIICOT își făceau datoria, șoferul drogat ar fi fost oprit la timp, poate nici măcar nu ar fi avut permis de conducere și, în cea mai fericită ipoteză, ar fi fost poate el însuși recuperat din dependență.

În cazul Crevedia avem o firmă cu o istorie halucinantă. În iulie 2020 i se ridică autorizația pentru punctul de lucru Crevedia, în septembrie 2020 este amendată pentru că lucra în continuare fără autorizație și situația este comunicată unui lung sir de instituții: Prefectură, Oficiul Registrului Comerţului, Consiliul Judeţean, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia de Protecţie a Mediului şi Primăria Crevedia.

Imediat și firma ia decizia să închidă punctul de lucru de la Crevedia. Teoretic, acolo ar fi trebuit să fie lacăt pe ușă.

Totuși, în mod evident, punctul de lucru a continuat să funcționeze ilegal, la vedere. Localnicii își umpleau acolo butelii, cisterne uriașe transferau combustibil.

Nu vorbim despre vreun atelier artizanal într-o pivniță unde cineva făcea țuică. Era ditamai afacerea în văzul lumii, pe DN1A, și nimeni nu văzut nimic timp de 3 ani.

Poliția secretarului de stat Despescu cum de nu a remarcat nimic vreme 3 ani? Actualul șef împuternicit al IPJ Dâmbovița, Viorel Polexe, este om de încredere al secretarului de stat Despescu, au fost colegi de promoție la “economic” în cadrul Academiei de Poliție. De altfel, dl Polexe a fost numit prima dată șef la IPJ Dâmbovița în 2016, când dl Despescu era șeful IGPR. Și de atunci l-a tot plimbat prin funcții de conducere.

Zilnic trei ani, “milițienii” lui Despescu nu au văzut mișcare acolo, nu au văzut nicio cisternă, un om cu butelia pe cărucior, nimic? De câte ori au bătut la ușă, de câte ori au intrat pe poartă să vadă ce e cu cisternele acelea?

Sau își luau și ei de acolo carburant? Sau își luau şpagă? Sau aveau ordin să nu vadă?

Aceleași întrebări ca în cazul azilelor groazei. Același întrebări ca în cazul drogurilor de pe litoral pe lângă care Poliția lui Despescu trecea senină.

Ca un detaliu, se face o săptămână de când am cerut IPJ Constanța să îmi precizeze, în baza Legii 544, câte controale antidrog a făcut în zona 2 Mai – Vama Veche, inclusiv rutier, în lunile iulie și august. Evident, nu am primit niciun răspuns în afara numărului de înregistrare a solicitării.

 » Aflați mai multe informații aici.