Milioane de fumători aleg produse cu risc redus față de țigări

Într-o lume în care peste 1 miliard de oameni continuă să fumeze este important să existe alternative. Companiile care produc produse care încălzesc tutunul, produse de vapat sau produse cu nicotină pentru uz oral investesc masiv în cercetare. Forumul Global al Nicotinei a reunit mai mulți academicieni și specialiști în sănătate publică la Varșovia, pentru a discuta rezultatele ultimelor cercetări și schimbările legislative din diferite state. Specialiștii avertizează că o legislație foarte restrictivă a produselor cu risc redus ar fi în detrimentul utilizatorilor, iar o reglementare unitară, mai puțin limitativă decât cea aplicată țigaretelor, ar fi necesară pentru o reducere a efectelor nocive ale fumatului în întreaga lume. BAT, unul dintre cei mai mari producători de produse cu risc redus, are drept obiectiv 50 de milioane de utilizatori care să aleagă produsele care nu implică arderea tutunului până în 2030, de aceea a implicat peste 1.500 de cercetători în studiile sale.Danni Tower – șefa Departamentului Științific și de Reglementare BAT: „Din 2018, BAT a investit 1,5 miliarde de lire sterline în dezvoltarea produselor din noile categorii și azi avem peste 1.500 specialiști în cercetare și dezvoltare care se ocupă de crearea acestor noi categorii de produse. Doar anul trecut, în 2022, am deschis un centru global de dezvoltare a dispozitivelor în Shenzhen, China. În acest context, am recrutat peste 150 de ingineri, dezvoltatori științifici de produse. BAT va avea 22,5 milioane de consumatori de produse cu risc redus spre finalul acestui an, aproape de prezent, și scopul este să avem 50 de milioane în 2030.Legislațiile trebuie să le dea fumătorilor posibilitatea de a ajunge la alternativele cu profil de risc redus și aici mă refer și la lumea dezvoltată, dar și la țările cu buget redus și mediu. Ne-am dori să vedem aceste produse cu risc redus în fiecare țară în care se vând țigări,
» Aflați mai multe informații aici.