Economie

Ministerul Economiei: 300 de milioane de euro, ajutor pentru industria prelucrătoare din România

Ministerul Economiei a lansat în dezbatere publică Hotărărârea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.
„Venim cu o schema de ajutor de stat în valoare de 300 milioane de euro, care să relanseze economia în acest sector. Este necesar să acționăm prin susținerea operatorilor economici din România în vederea dezvoltării potențialului de producție pentru materiale/produse/echipamente și servicii necesare pietei, prin asigurarea surselor de finanțare necesare și a capabilităților de producție. Totodată, trebuie să atragem noi investiții și să dezvoltăm noi capabilități de producție în vederea creșterii rezilienței industriei prelucratoare românești și să asigurăm competitivitatea produselor industriale românești pe piețele internaționale. De aceea, Ministerul Economiei propune măsuri de acordare a unor granturi care să stimuleze economia românească din perspectiva dezvoltării lanțurilor valorice”, a declarat Florin Spătaru, ministrul economiei, potrivit unui comunicat transmis ZIUA DE CLUJ.

Schema de ajutor de stat propusă de Ministerul Economiei are ca principal obiectiv acordarea de granturi pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice în industria prelucrătoare. Aplicarea acesteia se va face în baza acordurilor de finanțare emise de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023, plata ajutorului de stat urmând să fie efectuată  în perioada 2022-2027, în limita bugetului anual alocat schemei, echivalent în lei al sumei de 150 milioane euro. Bugetul maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 300 milioane euro, iar numărul maxim estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 20.

Printre cheltuielile eligibile se numără investiţiile în active corporale și necorporale legate de demararea unei unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente; diversificarea producţiei unei unităţi prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate;

 » Aflați mai multe informații aici.