Ministrul Agriculturii anunță controale în magazine. În vizor, legumele și fructele. “Îi îndemn pe toți românii să consume produse românești”

Ministrul Agriculturii anunță controale în magazine. În vizor, legumele și fructele. “Îi îndemn pe toți românii să consume produse românești”

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a anunțat că a demarat controale de conformitate la legume și fructe.
Adrian Chesnoiu a dispus intensificarea acțiunilor de control privind verificarea modului de respectare a legislaţiei specifice din domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete, provenite din producția autohtonă, import și comerț intraunional. Decizia ține cont de specificul lunii decembrie reprezentat de sărbătorile de iarnă și trecerea în noul an, când volumul vânzărilor de legume și fructe proaspete înregistrează o creștere semnificativă.

Potrivit Ministerului Agriculturii, vor fi supuse controalelor de conformitate loturile de legume și fructe comercializate prin rețelele en-detail/cash&carry , tip market-uri/supermarket-uri/hipermarket-uri.

”Experții pe care MADR îi are la nivel central, dar și în teritoriu, vor face controale inopinate la magazinele care comercializează legume-fructe, pentru a verifica nivelul calității produselor. Pentru că am primit foarte multe reclamații în acest sens, avem această datorie față de români! În același timp, trebuie să protejăm producătorii și să îi încurajăm să-și continue activitatea, întărindu-și capacitățile de producție, astfel încât să devină sustenabili în piață. Așadar, îi îndemn pe toți românii să consume produse românești, rolul nostru ca stat fiind acela să ne asigurăm că acele produse, pe care ei le consumă, sunt sigure și de calitate foarte bună!”, a afirmat ministrul Adrian Chesnoiu.

Controalele au drept scop depistarea, sancționarea și eliminarea tuturor abaterilor de la legislația specifică din domeniul producerii, depozitării, transportului și comercializării legumelor şi fructelor proaspete, provenite din producția autohtonă, import și comerț intraunional, în rețelele menționate.

Totodată, ministrul a anunțat că în perioada următoare va fi încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române și cu direcția Generală a Vămilor din cadrul Ministerului de Finanțe, care va permite efectuarea de controale încrucișate pentru a verifica anumite aspecte ce țin de importurile de legume și fructe proaspete.

 » Aflați mai multe informații aici.

Distribuie acest articol!