ActualitateInternational

Ministrul ucrainean al apărării spune că starea arsenalului nuclear al Rusiei stârnește întrebări. „Există întotdeauna riscuri”

Riscuri privind utilizarea armei nucleare de către Rusia există în mod constant, însă starea în care se află în prezent arsenalul nuclear rusesc stârneşte întrebări, a declarat joi ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, într-un interviu acordat în exclusivitate agenţiei de presă Interfax-Ukraina, în care s-a eschivat să estimeze cât de mare este riscul ca Moscova să recurgă la arma nucleară la ora actuală.  „Există întotdeauna riscuri. Când ai un vecin cu arsenal nuclear în dotare, există întotdeauna riscul ca el să o ia razna. Cât înseamnă asta în procente? Nu m-aş încumeta să spun. Dacă le-a mai rămas vectori de transport pentru armele nucleare? Da, mai au. Acestea pot fi transportate cu rachete Iskander şi Kalibr şi avioane strategice. Ce calitate au şi care este starea lor, asta stârneşte semne de întrebare”, a declarat Reznikov.Evocând o discuţie cu fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima, sub care a fost finalizat transferul de la Kiev către Rusia a armelor nucleare rămase moştenire din perioada sovietică (conform Memorandumului de la Budapesta din 1994), ministrul ucrainean a afirmat că şi dacă Ucraina nu ar fi dat Moscovei acele arme nucleare, valabilitatea lor oricum expira în 1997, notează Agerpres.„Acestea ar fi trebuit scoase din uz şi distruse. Noi le-am dat pe toate Rusiei. Prin urmare, întrebarea este: în ce stare se află aceste vechituri în Rusia?”, a spus Oleksii Reznikov. Potrivit lui Reznikov, rachetele Satan (fabricate la uzine din Ucraina în perioada URSS) se află în continuare în serviciul armatei ruse. „Noi le fabricam încă acum 40 de ani. Şi apare întrebarea: cine le deserveşte, conform căror instrucţiuni şi câţi ani au inginerii care se ocupă de ele? Prin urmare, s-ar putea apăsa pe buton, dar explozia s-ar putea produce chiar acolo, pe loc”, a opinat ministrul apărării ucrainean.Citește și: Putin șantajează planeta cu 6.000 de bombe nucleareServiciile de informaţii occidentale şi-au intensificat în ultimele zile supravegherea arsenalului nuclear al Rusiei pentru a fi pe fază în cazul în care preşedintele rus Vladimir Putin ar da ordin pentru utilizarea armei nucleare,

 » Aflați mai multe informații aici.