Economie

Motorul economiei rămâne gripat: Revirimentul consumului domestic se amână

Joi, 06 Iulie 2023, ora 14:031513 citiriCifra de afaceri în comerțul cu amănuntul, principalul indicator pentru consumul domestic, a consemnat o revenire pe plus în mai 2023, după prăbușirea din aprilie.Avansul este redus însă în comparație cu evoluția cu care obișnuise România, în ultimii ani țara noastră fiind campioana absolută în Uniunea Europeană la acest capitol.Revenirea modestă pe plan intern este însă de ajuns să plaseze România între țările europene cu cele mai mari creșteri ale consumului cu amănuntul, în contextul în care acesta suferă puternic, într-o Europă lovită de recesiune.Creștere neconvingătoareIndustria contribuie în România la formarea PIB mai puțin decât comerțul, iar o evoluție modestă a volumului comerțului cu amănuntul se va reflecta în evoluția PIB, în condițiile în care consumul intern este motorul economiei.Deși țara noastră este campioana absolută a comerțului cu amănuntul în UE în ultimii șapte ani, luna aprilie a anului în curs a adus un puternic recul, respectiv prima evoluție anuală negativă înregistrată în ultimii doi ani de zile: minus 0,6%.Doar în mai 2020, pe fondul situației excepționale generate de pandemia de coronavirus, evoluția anuală a comerțului cu amănuntul a mai fost negativă: minus 4,2%.Iar luna mai 2023 consemnează un avans anual al comerțului cu amănuntul de 3,2%. Datele relevă o revenire pe plus a evoluției anuale, dar revirimentul se lasă așteptat, în condițiile în care avansul este mai degrabă comparabil cu prăbușirea din februarie 2023.Trebuie arătat că în februarie 2023 țara noastră a înregistrat un avans anual de de 3,1%, cel mai mic din ultimele cinci luni, la momentul respectiv, în contextul în care evoluția comerțului cu amănuntul în ultima perioadă, exceptând căderile din februarie și aprilie, a fost: martie 7,2%, ianuarie 5,2%, decembrie 2022 – 5,3%.Consumul suferă în EuropaCu toate că avansul cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul a fost unul mai degrabă modest în mai 2023 în România,

 » Aflați mai multe informații aici.