Social

Numărul ieşenilor care îşi fac prima doză s-a triplat. Cum a murit un tânăr de 18 ani nevaccinat

O altă faţă hâdă a pandemiei a apărut însă la Iaşi: mai nou, la fiecare opt pozitivi, unul necesită internare în spital. Ponderea aceasta era mult mai mică în valurile anterioare. Practic, ieri, din 813 cazuri nou diagnosticate în judeţ, 100 au necesitat tratament în spital. Tot ieri, 28 de pacienţi necesitau oxigenoterapie la Iaşi, dar nu se găsea vreun loc în spital pentru asta.Deschiderea primelor şapte paturi ATI la Spitalul Modular de la Leţcani nu pare a fi rezolvat criza secţiilor de terapie intensivă. Potrivit raportărilor, ieri, la Iaşi, niciun loc la ventilator nu era liber. Patul eliberat era imediat ocupat de un pacient în stare gravă, aflat în aşteptare. Medicii se plâng în continuare de fluxul mare de pacienţi aflaţi în stare critică, care necesită oxigenoterapie.

De altfel, ieri au fost raportate 813 noi cazuri pe întreg judeţul, înregistrându-se un număr record al celor care au necesitat internare, respectiv 100 de bolnavi. Cu alte cuvinte, peste 10% dintre cei diagnosticaţi necesită tratament în spital, în condiţiile în care anterior, sau în valurile anterioare, acest procent era mult mai mic. Alţi 72 de pacienţi au fost externaţi fie că au fost declaraţi vindecaţi, fie că starea lor s-a îmbunătăţit şi pot fi trataţi, în izolare, la domiciliu. Alţi 28 aşteptau însă un loc la oxigen.

13 noi decese: printre ele, şi un tânăr de 18 ani

Tot ieri, au fost raportate 13 decese în rândul persoanelor cu COVID 19. Printre ele se află şi un tânăr de 18 ani care, potrivit medicilor, prezenta şi comorbidităţi şi nu era vaccinat. Potrivit raportărilor de ieri, 724 de paturi erau ocupate de pacienţi cu forme medii spre severe de boală. La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate,

 » Aflați mai multe informații aici.