Opinii

O sinucidere cu multe semne de întrebare

  • Un militar francez a fost găsit mort într-un hotel din nordul capitalei.
  • Surse din cadrul anchetei s-au grăbit să anunțe că subofițerul s-a sinucis.
  • Moartea bărbatului a survenit la câteva ore după ce acesta a sosit în România.
  • Expert criminalist: Pentru militari, suprimarea vieții cu o foarfecă este surprinzătoare.
  • Decesul francezului are loc concomitent cu plângerile făcute de colegi de-ai acestuia în legătură cu condițiile mizere de viață din unitatea de la Cincu.

Pe parcursul nopții de vineri, 5 noiembrie, un subofițer francez de artilerie, în vârstă de 41 de ani, a murit în camera unui hotel din nordul Bucureștiului, situat în apropiere de Casa Presei Libere. 

Conform unor surse, militarul era specializat în sisteme de artilerie. El sosise alături de alți șase colegi și urmau să stea în România până în luna ianuarie.

Moartea subofițerului a survenit în urma înjunghierii cu o foarfecă.

Cadavrul a fost descoperit de camerista hotelului în ziua de duminică, atunci când a intrat în incintă, pentru curățenie.

Investigația este realizată de Brigada „omoruri” din Poliția Română, iar cazul se află în subordinea unui procuror militar.

Este surprinzător faptul că, deși moartea militarului a avut loc în circumstanțe neobișnuite, cauza decesului, fiind înjunghierea cu o foarfecă, anchetatorii au anunțat, pe surse, că prima posibilitate e de-a ne afla în fața unei sinucideri.

Această variantă, susținută de investigatori, se bazează și pe datele preliminare obținute de medicii legiști, conform unor surse anonime.

Foarfeca, o armă ciudată pentru un soldat

Totuși, tragicul eveniment conține o doză de mister. Există posibilitatea ca polițiștii criminaliști să lanseze spre opinia publică varianta sinuciderii pentru a crea senzația că e un caz fără complicații, dar în contextul războiului din Ucraina era nevoie de mai multe precizări.

De ce s-ar sinucide un subofițer de artilerie cu o foarfecă la câteva ore după sosirea în România?

Dacă ar fi avut o depresie ori trecuse printr-o experiență traumatizantă, e greu de presupus că asta s-a întâmplat la intrarea în țară, determinându-l să-și pună capăt vieții la mii de kilometri de familie, printre străini.

Pe de altă parte, de ce ar apela un militar, care are acces la arme de foc, la o sinucidere atipică, imprecisă și chinuitoare, cu o foarfecă în loc de un revolver sau altă armă de foc?

„Pentru militari, suprimarea vieții cu o foarfecă este…surprinzătoare. Cei mai mulți, în astfel de cazuri, utilizează pistoale și, de regulă, vizează să producă disfuncționalități ale creierului sau inimii. Noi tot timpul suntem atenți,

 » Aflați mai multe informații aici.