ActualitateInternational

Oficial chinez: Singura cale de ieșire din criza provocată de vizita lui Pelosi în Taiwan este ca SUA să-și rectifice imediat greșelile

Singura ieşire din criza în relaţiile americano-chineze declanşată de vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, este ca Statele Unite să-şi rectifice imediat greşelile, a declarat vineri un oficial chinez de rang înalt de la ambasada chineză la Washington, relatează Reuters. Jing Quan, ministru-consilier în cadrul ambasadei Chinei în SUA, s-a referit la protestul înaintat de Casa Albă ambasadorului ţării sale privind acţiunile militare ale Beijingului după vizita lui Pelosi şi a spus că SUA sunt cele care ameninţă pacea şi stabilitatea.„Partea americană este cea care provoacă probleme”, le-a declarat el jurnaliştilor în cadrul unui briefing.„Singura cale de ieşire din criză este ca partea americană trebuie să ia imediat măsuri pentru a-şi rectifica greşelile şi a elimina impactul grav al vizitei lui Pelosi”, a mai spus Jing Quan.El a avertizat împotriva unor acţiuni care să pericliteze politica de durată a SUA de recunoaştere a unei singure Chine şi a spus că Washingtonul „ar trebui să evite să împingă relaţiile China-SUA pe calea periculoasă a conflictului şi confruntării”.China a anunţat vineri că pune capăt cooperării cu SUA în mai multe domenii, după vizita efectuată săptămâna aceasta în Taiwan de preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, în timp ce ambasadorul chinez în SUA a fost convocat la Casa Albă pentru a i se transmite un protest în legătură cu manevrele militare începute de China în jurul Taiwanului. Editor : I.C

 » Aflați mai multe informații aici.