Social

Oftalmolog ieșean: Unii bolnavi care au avut Covid au probleme serioase de vedere

Unele dintre simpotomele post-COVID frecvent întâlnite în cazuistica medicală în ultima perioadă sunt cele de natură oftalmologică. La Clinica de Oftalmologie a Spitalului Clinic de Urgenţă “Sfântul Spiridon“, până acum, la zeci de pacienţi, care au trecut prin infecţia cu SARS – CoV-2 s-a constat că rămăseseră cu sechele la nivelul globului ocular.“Anul trecut ne refeream la apariţia unei conjunctivite din senin, care putea să fie un semn de debut al infecţiei cu COVID. În acest moment, din păcate, ne întâlnim cu pacienţi care au sechele după boală, după formele severe. Sunt pacienţi care vin cu scădere accentuată a acuităţii vizuale bilateral. La început, pentru noi era inexplicabil. În acest moment, apar tot mai multe date şi în literatură despre faptul că nervul optic este afectat. Au apărut efecte de edem la nivel pleoapelor pe care noi punem diagnostic de celulită, imediat după COVID, şi chiar în timpul COVID-ului“, a declarat prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, şefa Clinicii de Oftalmologie a Spitalului “Sfântul Spiridon“.

Aceasta a atras atenţia asupra faptului că unii pacienţi neglijează semnele post-COVID şi caută să se trateze acasă, fără a consulta un medic specialist, ceea ce duce la agravarea stării de sănătate.

“Trebuie să atenţionăm pacienţii că, în momentul în care încearcă să se recupereze, să facă şi un consult oftalmologic pentru a vedea dacă nu sunt probleme din acest punct de vedere. Aşa cum spuneam, scăderea acuităţii vizuale poate să apară şi la al doilea ochi. De aceea, de urgenţă, nu trebuie să lăsăm două-trei zile până ne prezentăm la medic. Spitalul «Sf. Spiridon» este deschis în permanenţă, şi trebuie să vină de urgenţă. Chiar un singur ochi roşu sau edemul la nivelul pleoapelor nu trebuie să fie tratat de către ei, cu comprese cu gheaţă sau altceva. Am avut cazuri foarte severe,

 » Aflați mai multe informații aici.