ActualitateInternational

Papa Francisc a numit prima femeie la conducerea Guvernatoratului statului Vatican

Papa Francisc a numit joi prima femeie la conducerea guvernatoratului statului Vatican, sora franciscană Raffaella Petrini. Suveranul Pontif a pledat în repetate rânduri pentru o mai mare egalitate de gen în cadrul Bisericii Catolice.  Potrivit portalului Vatican News, în calitate de secretar general al guvernatoratului, călugăriţa italiană Raffaella Petrini, în vârstă de 52 de ani, va fi responsabilă de supravegherea operaţiunilor administrative, inclusiv a Muzeelor Vaticanului, a oficiului poştal şi a poliţiei. Ea devine astfel femeia cu cea mai înaltă funcţie din cel mai mic stat din lume.Potrivit ziarului online National Catholic Reporter, citat de AFP, acest rol a fost deţinut în mod tradiţional de un episcop. Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a spus în repetate rânduri că doreşte ca femeile să joace un rol mai important în Biserica Catolică.În ianuarie, el a modificat legea pentru a le permite femeilor să citească liturghia, să fie slujitori de altar şi să distribuie împărtăşania, fără a spune însă că această schimbare ar putea reprezenta un pas pentru ca femeile să devină în viitor preoţi hirotonisiţi.În februarie, el a numit o femeie subsecretar al Sinodului Episcopilor Catolici, prima care a ocupat această funcţie cu drept de vot într-un organism care studiază marile chestiuni doctrinale ale Bisericii Catolice, mai scrie AFP, citată de Agerpres.În 2016, papa Francisc a creat o comisie însărcinată cu studierea istoriei femeilor diaconi în primii ani ai Bisericii Catolice, într-un demers care ar fi putut deschide eventual calea pentru ca femeile să ajungă la acest rol în prezent. Însă concluziile acelei comisii au fost sub aşteptări, iar papa a numit o alta anul trecut pentru a analiza această chestiune. Editor : A.A.

 » Aflați mai multe informații aici.