Opinii

Perle, gafe și prostioare

MOTTO:

„Două lucruri sunt infinite: Universul și prostia omenească.

Dar eu nu sunt sigur decât în privința Universului”.

Albert Einstein

Vorbele scăpate din greșeală, dar care s-au potrivit ironic la ceea ce n-ai vrut să spui sunt denumite adesea „perle”. Există chiar perle celebre, ca să zic așa, enciclopedice. Una din cele mai cunoscute este gafa fostul internațional german, Andreas Moeler,  care-i spunea unui ziarist: „Milan sau Madrid, nu contează. Important e să fie tot din Italia”.

Sau alta, spusă tot de un internațional german, Uli Hoeness: „Nu cred că am fi pierdut acest meci, dacă  s-ar fi terminat 1-1”.

Și încă una, a românului Mitică Dragomir: “Dom’le, eu muncesc 24 de ore pe zi, iar uneori chiar şi noaptea”.

Dacă presa răsfață gafele sportivilor spunându-le „perle”, parcă aș răsfăța gafele politicienilor spunându-le prostioare. N-au motive să se supere întrucât am folosit, totuși, un diminutiv. Hai să le vedem.

Din ciclul „au prins un câine”

„… au spus că au fost pe acel câmp şi că au văzut mai mulţi câini, dar fiind spaţiu mare era greu să facă ceva şi au prins un câine” – Cătălin Drulă, președinte USR

*  *  *

Din ciclul „chiar și ce nu există poate să existe”

„planurile urbanistice zonale nu au existat şi nu există în arhiva primăriei. Ce să fac mai departe? Nu trebuie să cer, să văd dacă există sau nu există? Asta am făcut” – Toni Greblă, prefectul Capitalei.

*  *  *

„Din ciclul „cât și am discuții”

„Lucrez foarte mult cu echipele pe care le avem la Partidul Social Democrat, cât şi am discuţii mai ales în zona economică…” – Marcel Ciolacu președinte PSD.

*  *  *

Din ciclul „cazul care este”

„Părerea mea este că nu văd care este cazul” – Marcel Ciolacu, președinte PSD.

*  *  *

Din  ciclul „ are vaca țevi?”

“România are 2 milioane de vaci și 9 milioane de mașini, și unele au două țevi” – Petre Daea, ministrul Agriculturii

*  *  *

Din ciclul „clarificarea evidențelor clare”

„Există evidenţe clare că adâncimea este mai mare de 3,5 metri, ceea ce trebuie clarificat” – Nicolae Ciucă, prim-ministru.

*  *  *

Din ciclul „ministrului îi place oaia”

„Domnul ministru,

 » Aflați mai multe informații aici.