Economie

Perspective sumbre în aprovizionarea cu cipuri pentru industria auto. Peste cât timp ar urma să-și revină piața complet

Sambata, 18 Decembrie 2021, ora 23:202897 citiriPerturbările din lanţurile globale de aprovizionare ar putea să se diminueze, deşi perspectivele privind aprovizionarea cu cipuri pentru industria auto sunt mai sumbre, se arată într-o analiză realizată de Reuters.Cel mai recent sezon de raportări financiare al companiilor a fost dominat de dificultăţile din lanţurile globale de aprovizionare, menţiunile directorilor generali privind această problemă urcând cu 412% faţă de anul trecut, conform datelor băncii americane BofA.Analiştii apreciază că următoarele luni vor arăta dacă blocajele prezic scenariul toxic al stagflaţiei pentru economia mondială sau sunt doar un obstacol în calea redresării. Ele vor determina de asemenea cum vor evolua aşteptările inflaţioniste, politica monetară şi câştigurile companiilor.Estimările companiei IHS Markit arată că deficitul de cipuri va reduce cu cinci milioane producţia globală de vehicule uşoare anul acesta, în timp ce unii producători auto avertizează că dificultăţile s-ar putea resimţi şi în cea mai mare parte a anului viitor.Totuşi, directorul de achiziţii al Toyota, Kazunari Kumakura, crede că perioada cea mai dificilă s-a încheiat.Compania de gestionare a activelor Capital Group apreciază că producătorii auto care au anulat comenzile când s-au resimţit efectele pandemiei au fost apoi afectaţi de majorarea cererii pentru cipuri din partea industriei de jocuri şi a sectorului de cloud computing, care s-au grăbit să achiziţioneze semiconductorii disponibili.”În condiţiile în care sunt necesare patru luni pentru a produce cipuri pentru industria auto, situaţia se va corecta probabil până la finalul anului”, apreciau analiştii de la Capital Group.Deşi furnizorii de cipuri din Malaezia estimează că pentru normalizarea pieţei va fi nevoie de doi-trei ani, producătorii de semiconductori au majorat producţia, vânzările în trimestrul trei din 2021 urcând la 145 miliarde de dolari, conform datelor Asociaţiei industriei semicondutorilor.Încetinirea economiei chineze ar putea atenua noi creşteri de preţuri ale materiilor prime, în timp ce agenţia de evaluare Fitch apreciază că problemele de pe pieţele imobiliare “au ca rezultat scăderea preţului minereului de fier”.Producătorii auto sunt nevoiţi să fie creativi pentru a face faţă deficitului global de semiconductori,

 » Aflați mai multe informații aici.