ActualitateInternational

Pfizer va solicita autorizarea vaccinului său anti-COVID pentru copiii sub 5 ani, în SUA

Grupul farmaceutic Pfizer şi partenerul său german BioNTech se pregătesc să solicite autorităţilor sanitare americane să autorizeze vaccinul lor anti-COVID-19 pentru copiii cu vârste cuprinse între şase luni şi cinci ani, au anunţat luni mai multe companii mass-media din Statele Unite, citate de AFP. În cazul în care va fi aprobat, vaccinul dezvoltat de Pfizer-BioNTech va deveni primul ser anti-COVID-19 disponibil în Statele Unite pentru această grupă de vârstă, relatează Agerpres. Cererea de autorizare ar putea fi depusă la Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) încă de marţi, a relatat cotidianul The Washington Post, citând surse familiarizate cu acest dosar. Acelaşi cotidian american a precizat, la fel cum au făcut-o şi cotidianul The New York Times şi radioul public NPR, că noua cerere de autorizare va viza doar o schemă de vaccinare cu două doze, nu cu trei doze.Pfizer a anunţat în decembrie că doreşte să testeze efectele generate de cea de-a treia doză a vaccinului său anti-COVID-19 pe copii mai mici de cinci ani, sugerând astfel că grupul farmaceutic ar putea să depună încă din start o cerere de autorizare pentru o schemă de vaccinare cu trei doze pentru acea grupă de vârstă.În cadrul testelor clinice, gigantul farmaceutic american a ales un dozaj de 3 micrograme / injecţie pentru copiii cu vârste cuprinse între şase luni şi cinci ani. Acel dozaj este de 10 ori mai slab decât cel administrat adulţilor (30 de micrograme) şi de peste trei ori mai slab decât cel administrat copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani (10 micrograme). Editor : I.C

 » Aflați mai multe informații aici.