ActualitateSocial

Povestea Simonei, o învingătoare: „Cuțitul s-a înfipt în coloană, am căzut secerată jos. Am ajuns în cărucior și trăiesc o altă viață”

La fiecare jumătate de oră, o femeie din România este agresată, iar violența domestică pare a fi un fenomen greu de oprit în țara noastră. Digi24 vă prezintă povestea unei învingătoare, o femeie care și-a făcut curaj să plece dintr-o relație abuzivă. Supusă unor violențe greu de imaginat, victima a fost țintuită într-un scaun cu rotile, iar acum încearcă să convingă și alte femei să-și părăsească partenerii abuzivi, până nu va fi prea târziu. Vă avertizăm, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.  Simona Dumitru are 53 de ani și locuiește în Hunedoara. S-a căsătorit la 21 de ani. Dar visul că trăiește o poveste de dragoste ca în filme s-a spulberat rapid.„Îi plăcea să consume alcool și situația s-a degenerat destul de repede. Au fost multe incidente cu bătaie. Am ajuns și la poliție, însă am renunțat la plângerea penală”, povestește Simona Dumitru.Opt ani i-a luat să pună capăt calvarului în care trăia. Între timp, a adus pe lume o fetiță. Doar atunci când o lua în brațe simțea în viața ei un strop de fericire. „Ar fi durat mai puțin, dacă aș fi avut sprijinul familiei mult mai repede. Au fost momente când fiica mea a fost martora acelor violențe. Trauma ei a fost când a aflat de la televizor că mama ei a fost înjunghiată si nu se știe dacă va mai trăi. Momentul în care a încercat să dea în copil, în fata mea, a fost momentul în care am spus că nu se poate. Am putut accepta să mă lovească, să fiu înjosită, umilită, dar în momentul în care a fost vorba despre copil, nu am mai putut, fiindcă eu, la rândul meu, am trăit de copil același lucru. Asta a lăsat urme adânci asupra ei”, mărturisește Simona Dumitru.„Prea multe flori te-ar putea face să ajungi într-un mormânt”„Traumele acolo sunt puternice și majore și călătoresc cu ei pe parcursul vieții și de cele mai multe ori se văd în relațiile la vârsta adultă sau în relațiile cu cei apropiați.

 » Aflați mai multe informații aici.