ActualitateSocial

Povestea tristă a lui Ton, ratonul care a ajuns în România ilegal și a fost abandonat

Tot mai mulţi români își cumpără animale exotice pentru companie, chiar dacă nu au voie să le dețină legal. O fundație care îngrijește animale sălbatice atrage atenția asupra acestei situații, făcând publică povestea unui raton adus ilegal în România acum cinci ani. Animalul a crescut și a început să omoare animale mici pe care le prindea, așa că stăpânul s-a temut că îi va răni copilul. Ratonul a ajuns, astfel, la fundație. Ratonul botezat “Ton” provine din comerțul ilegal cu animale exotice. A ajuns la fundaţia “Visul Luanei”, care îngrijeşte animale sălbatice, după ce stăpânii lui au renunțat la el.”Ton nu este mai agresiv decât alți indivizi din specia lui – Procyon lotor. Instinctual, acesta este comportamentul lor. În țările lor de origine (continentul Central și Nord American) ratonii vânează și se hrănesc, printre altele, și cu animale mai mici decât ei (păsări, mamifere, reptile, amfibieni) și pot deveni extrem de agresivi dacă se simt încolțiți sau atacați.Din păcate, în afara continentelor Americane, specia lui Ton este considerată invazivă, fiind capabili să facă ravagii în fauna locală, în cazul în care este introdusă voit sau accidental”, povestesc membrii fundației. Tom, ca multe animale ca el, au ajuns victime ale dorinței bolnăvicioase a unor oameni de a deține animale cât mai exotice, fără a se gândi la repercusiunile ce pot apărea în urma achiziționării lor, mai arată reprezentanții Fundației. Ratonul botezat “Ton” provine din comerțul ilegal cu animale exotice. Foto: Fundația Visul Luanei Facebook Ton a fost îngrijit un an de zile la centru, perioadă în care personalul a ajuns să îi cunoască comportamentul, să îi știe limitele și nevoile.”Astfel, Ton devine de azi primul ambasador al Centrului nostru și prin exemplul lui dorim să educăm publicul despre biodiversitate și protejarea ei.Deși cu nicio altă specie sălbatică nu interacționăm mai mult decât necesar,

 » Aflați mai multe informații aici.