Actualitate

Primăria Năvodari reabilitează toate locurile de joacă din oraş

Locurile de joacă pentru copii sunt extrem de importante în fiecare oraş, astfel că administraţiile publice locale fac tot posibilul ca acestea să se ridice la cele mai înalte standarde.Acest lucru se întâmplă şi în oraşul Năvodari, acolo unde primarul Florin Chelaru a ţinut cont de sesizările făcute de localnici şi a trecut la treabă.Chelaru a mărturisit că mai mulţi părinţi şi bunici s-au plâns de faptul că cei mici nu au unde să se joace, iar locurile de joacă sunt dezafectate.Astfel, edilul a transmis faptul că Primăria Năvodari a luat atitudine şi toate locurile de joacă din Năvodari vor fi verificate şi modernizate.„Am fost astăzi (n.r. luni) pe teren, alături de colegi din Primărie, pentru a stabili cum putem reabilita în cel mai scurt timp locurile de joacă din oraș.Am ținut cont de sesizările și observațiile părinților și bunicilor, am constatat pe teren situația și am stabilit care sunt următorii pași.Acolo unde se impune, vom înlocui suprafețele de protecție sau nisipul (după caz), vom înlocui sau repara elementele deteriorate, vom aduce echipamente noi. Vestea și mai bună este că anul acesta vom finaliza construirea a cel puțin trei noi locuri de joacă”, a transmis Florin Chelaru.

 » Aflați mai multe informații aici.