Primarul Vergil Chițac și Felicia Ovanesian, la raport! ‘Proiectul reabilitării străzii Ştefan cel Mare este în pericol! Riscăm să pierdem banii’

Primarul Vergil Chițac și Felicia Ovanesian, la raport! ‘Proiectul reabilitării străzii Ştefan cel Mare este în pericol! Riscăm să pierdem banii’

În sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ a avut loc, ieri, o conferință de presă susținută de primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, administratorul public al municipiului Constanța, Felicia Ovanesian şi directorul din cadrul Primăriei Constanţa, Daniel Vlăescu, de la Servicii Publice. Încă de la început, Felicia Ovanesian a spus că regretă faptul că nu a mai organizat conferințe de presă până acum, dar a promis că, de acum înainte, acestea vor avea loc, în fiecare zi de joi, din două în două săptămâni. “Este foarte mult de lucru și avem diverse investiții în derulare care ne ocupă toată atenţia”, s-a scuzat Felicia Ovanesian. ”Începând de azi, o dată la două săptămâni, la ora 12.00, vă vom prezenta tot ce este nevoie. În principiu, va fi prezent şi domnul primar, dar cum programul i se schimbă de la oră la oră, va face tot posibilul să fie prezent, dar eu, în proporție de 99% voi fi prezentă. Răspund doar de Direcția de Patrimoniu, Direcția Gestionare Servicii Publice și Gestionare a Fondurilor Europene”, a spus Felicia OvanesianÎn cadrul întâlnirii cu presa, ea a trecut în revistă investițiile făcute până la acest moment, cum ar fi parcurile din zonele Doraly și Oleg Danovski, locuri de joacă, băncuțe, refacerea malurilor lacului Tăbăcărie etc. De asemenea, a amintit că se vor reamenaja parcul de la Poarta 6 și construcția pasarelei.”S-au făcut unele alei, am achiziționat grătare noi pentru parcul de la Doraly, din Poarta 6, mese noi. Se înlocuiește tot mobilierul dedicat activității de picnic. Am achiziţionat trei module de practicare de fitness în parcurile Roterdam, Badea Cârțan. Intenționăm să dotăm toate parcurile din municipiu cu astfel de module de fitness. Am achiziționat coșulețe stradale, nu cele londoneze, care sunt mari, vor fi altele, dar de bună calitate. Urmează să achiziționăm coșulețe stradale pentru colectarea selectivă,

 » Aflați mai multe informații aici.

Distribuie acest articol!