Social

Prof Dan Gabriel Duda (Universitate Harvard), detalii despre ultimele tratamente în privinţa cancerului hepatic

Prof Dan Gabriel Duda, de la prestigioasa Universitate Harvard, a vorbit, în exclusivitate pentru DC MEDICAL, despre tratamentul cancerului hepatic. În cadrul emisiunii “Academia de Sănătate”, Irinel Popescu şi Dan Gabriel Duda au dezvăluit care sunt cele mai noi descoperiri în diagnosticul şi tratamentul cancerului hepatic. 

“Hepatita C este tratată cu metode excepţionale la ora aceasta, cu 98% succes, fără nicio discuţie. Problema obezităţii rămâne şi cel puţin în SUA, se preconizează o dublare a cazurilor de hepatocarcinom cauzate de steatoze hepatice, deci rămâne o mare problemă care, evident, nu va fi rezolvată, şi se preconizează o creştere destul de importantă.

Legat de terapiile antiandrogenice a fost o mare bucurie pentru noi, cei care am lucrat în acest domeniu de peste 20 de ani, să vedem implementarea de succes a terapiilor care ţintesc vasele de sânge ale tumorii. A fost o idee care-şi are originea în anul ’70, atunci când un om de ştiinţă din Boston, de la spitalul de copii, a propus această modalitate care, după anii 200 a devenit standard în mai multe tipuri de tumori gastro-intestinale, tumorile de colon şi în anul 2007 tumorile de ficat.

Ce e foarte interesant e mecanismul de combinare cu imunoterapia. Combinarea raţională a diverselor modalităţi de tratament. Imunoterapia cu terapia antiandrogenică a avut multe puncte de sinergie şi a devenit în anul 2020 standardul terapiei hepato-carcinomului, combinaţia de anticorpi împotriva proteinelor pro androgene şi imunoterapia cu anticorpi”, a declarat prof Dan Gabriel Duda, în exclusivitate pentru DC MEDICAL, în emisiunea “Academia de Sănătate”.

“Aceste terapii anti androgenice fără de care astăzi nu mai putem opera. În cazul cancerului de ficat, au apărut terapii anti androgenice de linia a doua şi a treia, şi s-a adăugat această imunoterapie modernă, cu ajutorul căreia, până la urmă,

 » Aflați mai multe informații aici.