Proiectul “România Educată” s-a blocat în birocrația din România
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că marele proiect grandios, România Educată, rămâne blocat pentru o perioadă scurtă de timp din cauza termenului de dezbatere publică a actului normativ. Mai mult decât atât, Guvernul Cîțu a pierdut majoritatea, iar în acest moment reforma în sistemul educațional nu este posibilă.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că Guvernul a dezbătut în primă lectură proiectul de hotărâre privind Programul ”România Educată”, actul normativ urmând să fie adoptat într-o şedinţa de executivului de săptămâna viitoare, după ce va avea şi avizul Consiliului Economic şi Social. Acesta a spus că își asumă întârzierea adoptării hotărârii de guvern privind proiectul președintelui Klaus Iohannis, subliniind că “atât s-a putut”.
Această întârziere a fost produsă de prelungirea termenului de dezbatere publică a actului normativ de către ministerul educației la cererea asociațiilor din domeniul educațional.
De asemenea, șeful de la educație a precizat că în contextul actual al crizei politice nu se poate aproba un proiect atât de important fără susținerea unei majorități din zona politică. Ministrul a mai spus că în acest moment PNL și UDMR nu pot forma o majoritate care să garanteze aprobarea acestui proiect de lege în parlament.