ActualitateInternational

Proteste rare în China. Mii de musulmani au sfidat dictatura de la Beijing: „Pare că acest coșmar abia începe”

Mii de musulmani din China au protestat împotriva autorităților dictatoriale de la Beijing, într-un rar moment de sfidare față de sistemul tot mai represiv din această țară, relatează CNN. Oamenii au înconjurat o moschee din sud-estul Chinei pe parcursul weekend-ului, acolo unde autoritățile vor să înceapă lucrări de îndepărtare a cupolei și a minaretelor. Decizia de a modifica moscheea care aparține grupului etnic Hui, din satul Najiaying, în provincia Yunnan, vine ca parte a unui efort mai mare a dictatorului Xi Jinping de a elimina particularitățile culturale și religioase ale zonei și de a o integra forțat în cultura chineză.În ultimii ani, autoritățile chineze au mai eliminat elemente de arhitectură islamică din zonă – au distrus cupole și au demolat minarete din peste o mie de moschei Hui din toată țara. Moscheea din Najiaying ar fi una dintre ultimele redute, spun activiștii Hui.Acum, campania de „sinicizare” (n. red. – termen care se referă la asimilarea culturală a minorităților etnice și religioase în cultura dominantă chineză, Han) a ajuns și la Najiaying – căminul istoric al etnicilor Hui și un important centru al culturii islamice din China și Yunnan, o provincie diversă etnic de la granițele Chinei cu Asia de Sud-Est. Localnici, însă, se opun cu înverșunare autorităților.Clipuri video de pe rețelele sociale îi arată pe localnici confruntându-se cu polițiști în fața moscheii. Forțele de ordine folosesc echipamente speciale anti-protest și blochează intrarea în moschee, împingându-i pe protestatari cu scuturi și bastoane.Localnici au răspuns aruncând cu sticle de apă și cărămizi.„E ultima noastră fărâmă de demnitate. Este ca și cum ar veni să ne demoleze casa. Nu vom permite acest lucru”, spune un martor ocular pentru CNN.Sursa citată a spus, sub condiția anonimatului, că mii de localnici Hui – bărbați, femei, bătrâni și copii – s-au adunat în jurul moscheii, sâmbătă,

 » Aflați mai multe informații aici.