PSD va propune înjumătățirea accizei la carburanți. „Ar avea efect benefic”

PSD va propune înjumătățirea accizei la carburanți. „Ar avea efect benefic”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că va propune în coaliția de guvernare înjumătățirea accizei la carburant pe o perioadă limitată, care ar avea și un efect benefic asupra inflației. Președintele PNL, Florin Cîțu, nu exclude o posibilă reducere a accizei, dar că experţii trebuie să precizeze dacă o astfel de măsură se va materializa într-un preţ mai mic la pompă.„Am cerut ministrului de Finanțe, domnului Câciu, o simulare ce înseamnă acciza la carburant și cât este componentă din preț. S-a ajuns la 7 lei la motorină, mi se pare, ca și efect la scumpirea energiei. Cred că o intervenție pe perioadă limitată la înjumătățirea accizei ar avea și un efect benefic asupra inflației, pentru că a doua mare problemă după scumpire este inflația. Din calculele făcute de domnul ministru, ar scădea prețurile cu 1,2 lei. Pe o perioadă, să vedem în funcție de cum suportă bugetul de stat. Știm foarte bine că prețul la carburanți are un efect pe linie, pe orizontală, la celelalte produse. Intervii la energie și după aia vii pe carburant, astfel încât să nu se mai ducă la un alt lanț de scumpiri. Mâine o să merg cu propunerea și cu cifrele”, a afirmat Marcel Ciolacu. 

 » Aflați mai multe informații aici.

Distribuie acest articol!