ActualitateInternational

Putin i-a spus lui Guterres că încă mai speră la un „rezultat pozitiv” în negocierile cu Ucraina

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a spus marţi şefului ONU, Antonio Guterres, că încă crede într-un rezultat pozitiv al negocierilor cu Ucraina, în pofida continuării luptelor dintre cele două ţări, notează AFP. „Cu toate acestea, negocierile continuă (…) Sper că vom ajunge la un rezultat pozitiv”, a declarat el în cursul întâlnirii de la Kremlin cu Guterres.El a afirmat că negocierile dintre Moscova şi Kiev de la Istanbul de la sfârşitul lunii martie au permis „un progres serios, deoarece colegii noştri ucraineni nu au legat cerinţele de securitate, ale securităţii internaţionale a Ucrainei, de o anumită înţelegere a graniţelor recunoscute internaţional ale Ucrainei”.În cursul acestor negocieri, Kievul a propus un acord internaţional prin care să se stabilească ţări garante ale securităţii sale. În schimb, Ucraina ar accepta un statut „non-nuclear” şi neutru, ar renunţa la aderarea la NATO, ar autoriza baze militare străine pe teritoriul său şi ar exclude pentru o vreme de la negocieri chestiunile legate de Crimeea anexată şi teritoriile separatiste din Donbas.După aceste negocieri, Moscova şi-a retras trupele în nordul Ucrainei.Negocierile au fost însă încetinite mult de descoperirea a numeroase cadavre în zonele ucrainene ocupate de armata rusă înainte de retragerea acesteia, în special în oraşul Bucea de lângă Kiev. Ucraina acuză Moscova că a ucis civili, ceea ce Kremlinul neagă ferm.Putin a susţinut marţi că armata rusă nu are „nicio legătură” cu „provocarea” de la Bucha.În cursul întâlnirii cu liderul rus, Antonio Guterres şi-a reiterat apelul la o colaborare între ONU şi Moscova pentru a crea coridoare umanitare şi a veni în ajutorul civililor din Ucraina.Într-un comunicat, ONU a spus că Vladimir Putin a acceptat „în principiu” implicarea Naţiunilor Unite şi a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii în evacuarea aflaţi în complexul industrial Azovstal, în portul ucrainean asediat Mariupol, mai notează sursa citată de Agerpres.Potrivit acestei surse,

 » Aflați mai multe informații aici.