Raluca Turcan spune ce face cu banii din rectificarea bugetară: “Avem nevoie de consultanță și expertiză pentru reforma pensiilor”
Ministrul Muncii pare că nu a auzit de reformele promise de partidele aflate la guvernare. Digitalizarea pare un cuvânt nou pentru Raluca Turcan. Ministrul a confirmat pe Facebook ce va face cu banii primiți din rectificarea bugetară. Reforma pensiilor înghite bani grei pe consultanță și expertiză.
”Prima rectificare bugetară din acest an asigură finanţarea necesară accelerării reformelor iniţiate de Ministerului Muncii în domeniul pensiilor şi al salarizării. Astfel, bugetul asigurărilor sociale de stat a fost suplimentat cu 2 milioane de lei, sumă care va asigura contractarea de expertiză pentru reforma sistemului de pensii şi pentru cea a salarizării, precum şi achiziţia de echipamente şi salarizarea personalului suplimentar implicat în procesul de digitalizare, din casele judeţene de pensii.
Respectarea calendarului propus prin PNRR pentru finalizarea procesului de digitalizare a dosarelor de pensii, adică prima etapă a reformei, presupune în mod obligatoriu angajarea pe perioadă determinată a încă 1000 de persoane şi achiziţii de echipamente şi dotări suplimentare, iar acum bugetul permite acest lucru”, a scris ministrul Muncii, pe Facebook.