Actualitate

Raluca Turcan uimește din nou: “Majorările de preţuri n-ar fi trebuit să îi surprindă pe români”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat, marţi seară, vorbind despre creşterea preţurilor la energie, că “majorările de preţuri n-ar fi trebuit să surprindă aşa de tare opinia publică informată” şi a susţinut, totodată, că ANRE “putea să facă mai mult pentru consumatorul final”. “Se estimează o creştere a preţurilor, însă nu disproporţionată… Nu cred că este oportun acum să încep să dau cifre pentru că mă uit şi eu la diverse analize economice, n-am o lampă a lui Aladdin în care să privesc şi să vă spun cum vor creşte preţurile”, a declarat Turcan, întrebată despre scumpirile care vor urma.

Raluca Turcan a afirmat, marţi seară, la Digi 24, că factura la electricitate primită de ea a fost mai mare decât se aştepta.

“Eram obişnuită cu un anumit cost al facturii la energie electrică, a venit mai mare, inclusiv pe perioada verii. Însă, pe fond, dacă trecem la responsabilităţile pe care le avem ca guvernanţi, majorările de preţuri n-ar fi trebuit să surprindă aşa de tare opinia publică informată, pentru că am asistat în decursul timpului la o liberalizare a preţurilor, în acelaşi timp la creşteri de preţuri la nivel internaţional, cum avem preţul la gaz care este la un nivel record în momentul de faţă la nivel internaţional şi tocmai de aceea un proiect de lege despre care s-a tot vorbit în decursul timpului, şi anume de protecţie a consumatorului vulnerabil la consumul de energie a fost primul proiect pe care mi l-am asumat ca ministru al Muncii”, a explicat Turcan.

Turcan a susţinut că a avut “bătălii dure” în Parlament, pentru ca “poziţia unei instituţii care reglementează situaţia pieţei energetice din România să fie una care să privească spre consumator”.

“Din nefericire, (…) pot să vă spun că s-a uitat foarte mult la furnizor, la distribuitori şi mult mai puţin la consumatorii finali, fie că sunt casnici sau non-casnici. (…) Altfel, nu văd de ce există nişte proceduri clare de reglementare a abuzurilor faţă de consumatori, fie că sunt casnici, fie că sunt non-casnici, de multe ori riscăm să ne uităm numai spre consumatorul casnic pentru că pare mult mai expus şi vulnerabil, pentru că e privit sub lupa nivelului veniturilor, dar avem şi consumatori non-casnici – intreprinderi mici şi mijlocii, care sunt pur si simpu acum sufocate de aceste majorări de costuri şi abuzuri în calculul facturilor”, a afirmat Turcan.