Raluca Turcan – umilită de Ludovic Orban: “Să pună mână pe Constituţie şi procedurile regulamentare. Va avea nevoie”
Replici acide au avut loc între Ludovic Orban și Raluca Turcan pe legea consumatorului vulnerabil. Ministrul Muncii i-a spus lui Ludovic Orban că are obligaţia să îşi respecte atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor nu atunci când acest lucru îi este convenabil din ipostaza de candidat la preşedinţia PNL, ci în fiecare zi de mandat.
În replică, Ludovic Orban i-a transmis că are nevoie să mai citească Constituţia şi procedurile regulamentare, având în vedere că el a respectat întocmai Constituția României.
”Evident că trebuie să mai citească Constituţia şi procedurile regulamentare doamna ministru (…) Proiectul de lege privind protecţia consumatorului vulnerabil a fost un proiect de lege care a fost înaintat de Guvern. În forma adoptată de Guvern, termenul de adoptare a legii era 1 septembrie 2022. Noi, Parlamentul, suntem cei care am modificat termenul de intrare în vigoare pentru a răspunde creşterii preţului facturii”, a declarat Ludovic Orban.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan i-a scris lui liderului PNL, preşedintele Camerei, Ludovic Orban, cerându-i să trimită de urgenţă la Preşedinţie, spre promulgare, legea consumatorului vulnerabil. ”I-am semnalat lui Ludovic Orban că are obligaţia să îşi respecte atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor nu atunci când acest lucru îi este convenabil din ipostaza de candidat la preşedinţia PNL, ci în fiecare zi de mandat”, precizează Turcan.