Economie

Record de companii noi în România. Peste 100.000 de firme înființate în 2021, dublu față de acum 10 ani

SRL-urile noi înființate au depășit cifra de 100.000 pentru prima dată în 2021, cel mai ridicat nivel atins vreodată şi o valoare dublă faţă de acum zece ani.
Numărul companiilor de tip SRL nou înfiinţate a trecut pentru prima dată în 2021 de 100.000, cel mai ridicat nivel atins vreodată şi o valoare dublă faţă de acum zece ani, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

„Începând cu 2017, numărul firmelor nou înfiinţate s-a situat în intervalul 90.000-100.000 pe an, cu excepţia anului di­fi­cil 2020. Acest fapt se datorează cel puţin urmă­to­rilor doi factori: în primul rând, simplifi­ca­rea fis­calităţii în ceea ce priveşte microîn­tre­prin­derile, atunci când s-a extins pla­fonul de apli­care a 1% sau 3% impozit din cifra de afa­ceri; în al doilea rând, avem o simplificare bi­ro­cratică legată de înfi­in­ţa­rea unei noi fir­me. Intrarea în antre­preno­riat este mai uşoa­ră faţă de acum 5 sau 10 ani, de aceea avem un ritm de înfiinţare dublu faţă de acum un deceniu“, spune Cristian Tudorescu, consul­tant financiar.

În 2010, au fost deschise doar 48.000 de companii de tip SRL, care este de altfel forma preferată de către antreprenori, cele mai multe firme locale funcţionând pe un SRL. Creşterea numărului de companii s-a văzut constant din 2010, însă avansul cel mai mare de la un an la altul a fost înregistrat în 2017, primul an în care s-a desfăşurat programul Start-Up Nation, menit să încurajeze şi să stimuleze înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

„Nu este suficient să avem subvenţii pentru înfiinţarea unor firme, iar ulterior rata de supravieţuire a acestora să fie una scăzută. Dacă se va relansa la un moment dat programul Start-Up Nation, care de obicei creează zeci de mii de noi firme, ar fi bine ca acesta să fie însoţit de o triere mult mai strictă a noilor antreprenori care se pregătesc să intre în piaţă“.

 » Aflați mai multe informații aici.