Politica

Rodica Boancă(AUR) – întrebare către Bogdan Aurescu: “Ce se întâmplă cu românii din Ucraina care fug din calea războiului?”

Având în vedere situația de la granița noastră, Rodica Boancă, senator AUR, a adresat o întrebare parlamentară ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu privire la situația românilor din Ucraina care fug din calea războiului.

Românii din Bucovina de Nord își strigă suferința. Cu atât mai mult, în aceste zile, frații noștri strigă după ajutor și este datoria morală a României să le asigure drumul spre țara-mamă, afirmă senatorul AUR.

“Pe 28 iunie 1940, România a primit ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei de pe teritoriul dintre Prut și Nistru și din partea nordică a regiunii Bucovina. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul. Din cauza presiunilor venite de la Moscova și de la Berlin, și în context geopolitic mai larg, în care, prin pactul expansionist Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939,  sferele de influență teritorială în Europa Răsăriteană au fost împărțite, administrația și armata română s-au retras pentru a evita războiul.

          De atunci, românii din Bucovina de Nord își strigă suferința. Cu atât mai mult, în aceste zile, frații noștri strigă după ajutor și este datoria morală a României să le asigure drumul spre țara-mamă.

          În contexul actualului război și a necesității asigurării protecției cetățenilor etnici români din Ucraina, în concordanță cu prerogativele dumneavoastră conferinte de funcția pe care o dețineți, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:

  1. La nivel general, câți cetățeni de etnie română trăiesc în Ucraina și în mod particular în regiunea istorică Bucovina de Nord?
  2. Este ținută o legătură oficială cu cetățenii de etnie română care trăiesc în Ucraina?
  3. Câți dintre refugiații care au trecut în această perioadă granița în România sunt etnici români?“, cere Rodica Boancă, senator AUR.