Economie

România riscă să rămână fără fondurile europene, în lipsa unor măsuri urgente. Avertismentul BNR

Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, a avertizat, într-un articol publicat pe blogul ”Opinii BNR”, că deficitul bugetar la sfârşitul anului 2023 riscă să depăşească 6% din PIB dacă nu se iau urgent o serie de măsuri şi ar constitui un regres faţă de nivelul de 5,7% din PIB înregistrat în 2022.”După primele cinci luni din anul 2023, deficitul bugetar (pe definiţie cash) era de 2,32% din PIB, adică cu circa 0,8% din PIB mai mare decât în primele cinci luni din 2022. În aceste condiţii, dacă nu se iau urgent o serie de măsuri, deficitul bugetar la sfârşitul anului 2023 riscă să depăşească 6% din PIB, adică ar constitui un regres faţă de nivelul de deficit de 5,7% din PIB înregistrat în 2022. Este uşor de imaginat consternarea pe care ar stârni-o la Bruxelles şi pe pieţele financiare o asemenea contraperformanţă: o ţară care s-a angajat să reducă în acest an deficitul bugetar la 4,4% din PIB şi care nu este în stare să-şi reducă, nici măcar marginal, deficitul faţă de anul precedent ar fi – probabil – o premieră la nivelul UE”, menţionează Valentin Lazea.Economistul-şef al BNR a precizat că România ar trebui să implementeze de la 1 septembrie un pachet fiscal echivalent cu cel puţin 2 procente din PIB pentru a evita ”ruşinea de a nu avea deloc consolidare fiscală în acest an”.”De ce 2 procente din PIB? Pentru că, aplicându-se numai în ultimele 4 luni (adică o treime din acest an) acest pachet ar genera o reducere a deficitului bugetar de circa 0,67% din PIB, probabil suficient pentru a veni – marginal – sub nivelul deficitului de 5,7% din PIB de anul trecut. Important de menţionat este şi că acest pachet de 2 procente din PIB, dacă s-ar prelungi în tot anul 2024 (şi nu ar mai fi afectat de alte ‘cadouri’

 » Aflați mai multe informații aici.