Economie

Românii își cheltuie aproape tot venitul și pun bani puțini deoparte

Cheltuielile totale ale populaţiei au reprezentat 85,5% din nivelul veniturilor, în primul trimestru al acestui an, cea mai mică pondere, aproape inexistentă, fiind destinată investiţiilor (doar 0,2%).
Conform statisticii oficiale a Institutului Naţional de Statistică (INS)., veniturile totale medii lunare au reprezentat, în perioada analizată, în termeni nominali, 6.227 de lei/gospodărie şi 2.476 lei/persoană.

În acelaşi context, în primele trei luni din 2022, cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 5.324 lei/lună/gospodărie (2.117 lei/persoană) şi au reprezentat 85,5% din nivelul veniturilor totale. Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi pentru acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Totodată, cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau pentru construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi de echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei, de doar 0,2%.

Datele INS relevă faptul că, în perioada ianuarie – martie 2022, veniturile băneşti au fost, în medie, de 5.777 lei/lună/gospodărie (2.297 lei/persoană), iar veniturile în natură au fost estimate la 450 lei/lună/gospodărie (179 lei/persoană).

Salariile şi celelalte venituri asociate acestora au format cea mai importantă sursă de venituri, respectiv 67,1% din veniturile totale ale gospodăriilor.

De asemenea, la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit veniturile din prestaţii sociale (20,9%), veniturile în natură (7,2%), contravaloarea în principal a consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6%), veniturile din activităţi neagricole independente (1,6%), veniturile din agricultură (1,3%), precum şi cele din proprietate şi din vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,9%).

 » Aflați mai multe informații aici.