Actualitate

Romanul unei basarabence, nominalizat la Premiile Sofia Nădejde din România ~ InfoPrut

Romanul „Ard pădurile”, scris de basarabeanca Paula Erizanu, a fost nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei, la categoria proză.

Proiectul Zilele Sofia Nădejde – ediția a IV-a este organizat în acest an de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

„În primul rând, am fost surprinsă de numărul mare de cărţi, mai ales că aveam impresia, în contextul pandemiei, că editurile au fost mai precaute decât de obicei în a publica autori români. Nu am fost, în schimb, deloc surprinsă de faptul că printre ele se află unele dintre cele mai bune cărţi apărute la noi în ultimii ani, atât la poezie, cât şi la proză, pe lângă altele care continuă inerţial anumite trenduri, fie mai vechi, fie recente. Pe lângă diversele abordări (de prim plan sau de fundal, din diferite perspective) ale trecutului recent, revine romanul istoric, cu subiecte relevante, controversate, revine privirea obiectivă, temele feministe, mai nuanţat, în timp ce rămân de actualitate problemele de cuplu, complicatele relaţii dintre părinţi şi copii etc., o ofertă diversificată”, a subliniat președinta juriului, Cristina Ispas.

Gala de decernare a Premiilor Sofia Nădejde va avea loc pe 17 octombrie, la Apollo111, București.

Sofia Nădejde a fost prima femeie din România căreia i-a fost permis să susţină Bacalaureatul într-un liceu de băieţi, prima femeie care a condus o revistă literară şi autoarea primului roman feminist din istoria literaturii române. Mai mult, s-a încumetat să-l contrazică pe Titu Maiorescu atunci când susținea voios că femeile, având creierul mai ușor decât bărbații, ar face mai bine să se abțină de pretenții și creație.

PAULA ERIZANU s-a născut în 1992 la Chișinău. A studiat istoria și literatura la New College of the Humanities la Londra, apoi jurnalismul la City University London. A scris despre protestele din 2009 din Republica Moldova în „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o” (Cartier, 2011, ediție trilingvă). Cartea s-a bucurat de o mare atenție mediatică la Chișinău, fiindu-i decernat Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, precum și Premiul pentru cea mai populară carte a Bibliotecii Naționale „Ion Creangă”, fiind nominalizată și la Premiile „Observa- tor cultural”, categoria debut.

A fost tradusă în engleză de către autoare, apoi în franceză, cehă și germană, și a primit premiul internațional UNESCO pentru cea mai frumoasă producție de carte a anului 2011 la târgul de la Leipzig. A urmat debutul în poezie „Ai grijă de tine” (Charmides, 2016). Împreună cu Alina Purcaru a publicat primele două volume din proiectul „Un secol de poezie română scrisă de femei” (Editura Cartier, 2019, 2020). A participat la festivaluri literare în România, Ucraina, Slovenia și Cehia. Articolele sale i-au apărut în publicații internaționale precum The GuardianLondon Review of BooksCNNAeonDazed ș.a. și în publicații din România și Republica Moldova.

 » sursa: www.infoPrut.RO