Rusia mobilizează nave de desant în Marea Baltică

Rusia mobilizează nave de desant în Marea Baltică

Trei nave de desant ruse din Flota Nordului s-au alăturat altor trei nave de acelaşi tip din Marea Baltică, producând îngrijorare în rândul armatei suedeze, care şi-a alarmat trupele, scrie agenția Associated Press, preluată de Mediafax. Nava de desant din clasa Ivan Gren, Proiect 11711, cea mai nouă şi puternic înarmată navă de acest tip din marina rusă, s-a alăturat grupului de vase. Ivan Gren a intrat în dotarea marinei ruse în anul 2018, are o lungime de 135 de metri şi poate lua la bord un batalion dotat cu 13 tancuri, 40 de transportoare şi patru elicoptere de atac.„Am decis să repoziţionăm trupele noastre. Asta nu înseamnă un pericol crescut, dar vrem să ne adaptăm la situaţia creată,” a declarat generalul-locotenent Leif Michael Claesson, din armata suedeză. „Anumite măsuri luate de noi vor fi vizibile, iar altele nu vor fi la vedere”, a adăugat el.Conform oficialului militar suedez, mai multe măsuri şi dislocări de trupe vor fi în apropierea insulei Gotland, care se află la aproximativ 300 de kilometri de enclava rusească Kaliningrad. Suedia a dislocat deja mai multe unităţi militare pe insula Gotland, folosind aeronave C-17 şi feriboturi, în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, a transmis Ministerul Apărării. Rusia a făcut astfel de manevre şi în Marea Neagră anul trecut, când a mobilizat mai multe nave de desant pentru un exerciţiu realizat pe coastele peninsulei Crimeea. Multe dintre desfășurările militare ruseşti de la granița cu Ucraina s-au realizat chiar în timpul unor exerciţii, demonstrând că politica Kremlinului rămâne imprevizibilă. De aceea, ţările europene privesc cu îngrijorare orice manevră militară rusească. Editor : Luana Pavaluca

 » Aflați mai multe informații aici.

Distribuie acest articol!