ActualitateInternational

Rusia spune că o nouă criză a gazelor este posibilă în viitor și face apel la UE să negocieze. „Suntem gata de dialog”

Rusia consideră că o nouă criză a gazelor este posibilă în Europa, în viitor, relatează sâmbătă dpa. Acesta a făcut apel la liderii UE să negocieze. „Nu exclud posibilitatea repetării unei asemenea situaţii”, a declarat sâmbătă la televiziunea publică rusă Aleksandr Novak, vicepremier responsabil cu chestiuni energetice.Acesta a făcut apel în consecinţă la liderii Uniunii Europene să negocieze.„Noi suntem gata de dialog”, a adăugat el, conform Agerpres. Responsabilul rus a mai afirmat că nu au existat solicitări de livrări noi, apreciind totodată că din facilităţile europene de stocare lipsesc circa 25 de milioane de metri cubi de gaz. „Trebuie să se facă ceva în acest sens”, a spus el.Rusia, o superputere energetică, a respins în mod repetat că are vreo responsabilitate în creşterea preţurilor, aminteşte dpa.Citește și: Moscova pune presiune pe guvernarea proeuropeană de la Chișinău prin intermediul Gazprom, spune un fost consilier prezidențialNovak a subliniat sâmbătă că ţara sa îşi îndeplineşte integral obligaţiile contractuale şi că livrările pe pieţele mondiale au crescut chiar cu 15% comparativ cu anul precedent.Chiar Rusia a consumat în 2021 mai mult gaz decât de obicei, Novak atribuind acest fapt iernii reci şi relansării economice.El a mai menţionat că livrările via Nord Stream 2, care urmează să aducă gaze naturale din Rusia în Germania via Marea Baltică, ar calma tensiunile actuale de pe piaţa gazului.Conducta a fost finalizată, dar autorităţile germane încă nu au autorizat funcţionarea ei, precizează dpa.Citește și: Gazprom vrea să exporte gaze spre Europa la preţuri mai ridicate și face estimări prudente privind livrărilePreţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor.Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului,

 » Aflați mai multe informații aici.