International

Se poate! Problema e la guvern – Budapesta, cel mai mic preț la energie din UE

În timp ce Florin Cîțu, premierul României, se laudă cu tot felul de analize transparente pentru a descoperi de unde a venit această explozie a facturilor, peste graniță, gospodăriile din Budapeste plătesc cel mai mic preț din Uniunea Europeană. Înseamnă că problema nu se vrea rezolvată de la Guvern, altfel nu se înțelege.

Gospodăriile din Budapesta au plătit în august cel mai scăzut preţ la energie în rândul capitalelor din UE, a anunţat miercuri Autoritatea de reglementare în domeniul energiei şi utilităţilor publice din Ungaria (HEA), transmite MTI conform Agerpres.

Cel mai mic preţ din UE, de 10,63 euro pentru 100 kWh (kilowat-oră) de electricitate în august, a fost plătit de locuitorii capitalei Ungariei. În rândul oraşelor verificate de HEA, Budapesta este întrecută doar de Belgrad (Serbia), cu 8,11 euro pentru 100 kWh.

Cea mai scumpă electricitate este în Copenhaga (33,82 euro pentru 100 kWh), Berlin (33,55 euro pentru 100 kWh) şi Londra (27,81 euro pentru 100 kWh),

La gaze naturale, gospodăriile au plătit în Budapesta 2,87 euro/100 kWh în august, cel mai ieftin în rândul capitalelor din UE, cel mai scump fiind în Stockholm (22,33 euro/100 kWh), Copenhaga (12,38 euro/100 kWh) şi Amsterdam (10,99 euro/100 kWh).