Social

Se poate reduce impactul dăunător al îmbătrânirii asupra creierului?

Oamenii de știință din Singapore au demonstrat rolul critic jucat de o proteină specială de transport în reglarea celulelor cerebrale care asigură protecția fibrelor nervoase prin învelișurile tecilor de mielină.Membrana izolatoare care învelește fibrele nervoase, teaca de mielină, facilitează conducerea rapidă și eficientă a semnalelor electrice în tot sistemul nervos al organismului. Atunci când teaca de mielină este deteriorată, fibrele nervoase își pot pierde capacitatea de a funcționa și pot provoca tulburări neurologice.

Odată cu îmbătrânirea, tecile de mielină pot începe să degenereze în mod natural, acesta fiind adesea motivul pentru care persoanele în vârstă își pierd abilitățile fizice și mentale.

Descoperirile, raportate de cercetătorii de la Facultatea de Medicină Duke-NUS și Universitatea Națională din Singapore în Journal of Clinical Investigation, ar putea ajuta la reducerea impactului dăunător al îmbătrânirii asupra creierului.

„Pierderea tecilor de mielină apare în timpul procesului normal de îmbătrânire și în cazul bolilor neurologice, cum ar fi scleroza multiplă și boala Alzheimer”, a declarat dr. Sengottuvel Vetrivel, cercetător principal în cadrul Programului de Tulburări Cardiovasculare și Metabolice (CVMD) de la Duke-NUS și cercetător principal al studiului.

Potrivit acestuia, dezvoltarea unor terapii pentru a îmbunătăți mielinizarea – formarea învelișului de mielină – în timpul îmbătrânirii și al altor boli este de mare importanță pentru a ușura orice dificultăți cauzate de declinul mielinizării.

Pentru a putea dezvolta astfel de terapii, cercetătorii au căutat să înțeleagă rolul Mfsd2a, o proteină care transportă lizofosfatidilcolina (LPC) – o lipidă care conține un acid gras omega-3 – în creier ca parte a procesului de mielinizare.

Din ceea ce se știe, defectele genetice ale genei Mfsd2a duc la o mielinizare semnificativ redusă și la un defect congenital numit microcefalie, care face ca dezvoltarea capului copilului să fie mult mai mic decât ar trebui să fie.

 » Aflați mai multe informații aici.