ActualitateInternational

Senatorii americani au adoptat legea care încheie războiul din Irak, la 20 de ani după ce s-au terminat luptele

Senatul SUA a adoptat miercuri legislația prin care sunt abrogate autorizări vechi de 20 de ani pentru războaiele trecute din Irak, în contextul în care Congresul vrea să-și reafirme rolul în procesul de luare a deciziei dacă să trimită trupe la luptă, la 20 de ani după ultima invazie, transmite Reuters. Senatul condus de Democrați a votat 66 la 30 în favoarea legislației care abrogă Autorizațiile pentru folosirea forței militare din 1991 până în 2002, cu mult peste majoritatea de 51 de voturi necesare adoptării măsurii care ar încheia formal războaiele din Golf și din Irak.Pentru a intra în vigoare, actul de abrogare a celor două autorizații trebuie să treacă de Camera Reprezentanților condusă de Republicani, acolo însă perspectivele sunt mai puțin sigure. Toate voturile împotriva abrogării din Senat au fost din partea Republicanilor iar liderul partidului din cameră, Mitch McConnell, a emis un comunicat prin care își exprimă opoziția.Președintele Joe Biden a spus că va semna măsura dacă ajunge pe masa lui. La 20 de ani după invazia americană din martie 2003, care a răsturnat regimul lui Saddam Hussein în Irak, votul a reprezentat un pas istoric în direcția opusă războiului care a ucis sute de mii de irakieni și mii de americani, care a complicat politica din Orientul Mijlociu și care a dezbinat politica din SUA.Cei care au sprijinit abrogarea au mai spus că aceasta recunoaște că Irak nu mai este un adversar, ci a devenit un partener de securitate al SUA.Rezoluția ar abroga de asemenea autorizarea Războiului din Golf, care a fost aprobată în 1991 după ce Irakul condus de Saddam a invadat Kuweitul.Autorizațiile în cazul Irakului au fost etichetate ca fiind „zombi”, deoarece niciodată nu expiră, dar scopul lor inițial nu mai este valid, notează Reuters.Este de asemenea cel mai recent efort al legiuitorilor americani de a revendica autoritatea Congresului în privința trimiterii trupelor la luptă,

 » Aflați mai multe informații aici.