Senatorul Dorinel Cosma, în sprijinul românilor din afara granițelor. La solicitarea sa, Ministerul Muncii a transmis ce facilități au cei care doresc să se întoarcă în țară
Într-o interpelare adresată Ministerului Muncii, senatorul Dorinel Cosma a cerut ministrului de resort să precizeze clar ce facilități există pentru încurajarea românilor să revină în țară. Ministrul a răspuns și astfel, astăzi, senatorul Dorinel Cosma îi poate informa pe toți botoșănenii și toți românii ce avantaje au la revenirea în țară.
„Avem nevoie urgentă de măsuri clare, ferme, simple, pentru întoarcerea românilor din diaspora. Ce programe de finanțare există de stimulare a antreprenoriatului pentru cei ce vor să revină în țară și să își dezvolte o afacere? Ce facilități și oportunități reale există la ora de față în țară pentru reintegrarea economică și socială a celor ce doresc să revină în țară?”, sunt întrebările la care senatorul Cosma a cerut Ministerului să formuleze răspuns.
Astfel, din răspunsul Ministrului, aflăm că la revenirea în țară, conform Legii 76/2002, se acordă persoanelor înregistrate ca șomeri, care se încadrează în muncă, într-o altă localitate aflată la mai mult de 50 de km față de localitatea de domiciliu, o primă de instalare. Aceasta este stabilită în cuantum de 12.500 lei. Dacă își schimbă domiciliul împreună cu familia, prima de instalare crește la 15.500 lei.