Sosia lui Putin din Polonia. Îl imita pe dictatorul rus ca hobby, dar invazia rusă în Ucraina a schimbat totul
Președintele rus Vladimir Putin e un om de care unii europeni se tem și care a devenit foarte nepopular după ce trupele Rusiei au invadat Ucraina. Iar acest lucru îl afectează pe un polonez care și-a făcut o carieră – și un trai bun – personificându-l pe liderul Rusiei. Dar asta era înainte ca Putin să declanșeze războiul în Ucraina. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vineri la ora 22:30 și în reluare sâmbătă, de la ora 19:30. La cafea cu Putin – sau mai degrabă cu Slawomir Sobala – sosia poloneză a președintelui rus. Sobala spune că nu ar putea fi confundat niciodată cu Putin. Poziția ochilor, da, poate și forma buzelor. Dar ceea ce contează cu adevărat sunt mișcările, postura caracteristică lui Putin.De exemplu, pasul său.Slawomir Sobala, sosia lui Vladimir Putin: De la brâu în jos, Putin merge ca un fotomodel: picioarele simetrice, posteriorul încordat. De la brâu în sus, el mărșăluiește ca un soldat, adică mâna stângă se balansează pe lângă corp, iar mâna dreaptă este fermă. Pentru că ofițerii KGB își purtau armele pe partea dreaptă și trebuia să ajungă rapid la ele. Sobala conduce o companie de transport. Pentru o lungă perioadă de timp, a fi Putin a fost mai mult un hobby. Asta până la invazia rusă din Ucraina. Acela a fost un punct de cotitură și pentru el.Slawomir Sobala, sosia lui Vladimir Putin: Bineînțeles, nu sunt de acord cu ceea ce face Putin. Modul în care crede el acum că face politică. Nu există nicio scuză pentru așa ceva. Nimeni nu ar trebui să susțină conflicte în care mor oameni.Sobala obișnuia să joace în reclame amuzante, în toată lumea, ba chiar a jucat într-un musical. Dar crede că așa ceva ar fi de prost gust acum.
» Aflați mai multe informații aici.