Actualitate

Succesul AUR în sondaje provoacă sistemul să se reîntoarcă la tacticile de Poliție Politică

În ultimii 2 ani, scena politică românească a asistat la un fenomen neașteptat: creșterea în sondaje a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). În acest context, recenta citare a liderului formațiunii, George Simion, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o formă de poliție politică.

George Simion, a fost citat la DNA, însă în calitate de martor și nu ca suspect sau inculpat, după cum reiese din citația publicată de președintele AUR. Cu toate acestea, momentul ales pentru citarea lui George Simion, combinat cu ascensiunea surprinzătoare a partidului în sondaje, a făcut ca mulți analiști și simpatizanți AUR să ridice semne de întrebare cu privire la intențiile reale din spatele acestei acțiuni.

Pentru mulți, chemarea lui George Simion pare a fi mai mult decât o coincidență, întrucât AUR a început să reprezinte o amenințare semnificativă pentru partidele tradiționale. Ascensiunea sa în sondaje indică faptul că electoratul este tot mai nemulțumit de starea actuală a țării și se îndreaptă spre noi alternative.

Într-un interval de mai puțin de 10 zile, George Simion subliniază că nu mai puțin de trei instituții ale statului au anunțat controale asupra partidului: Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Direcția de Sănătate Publică (DSP) și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (GDPR). Ca și cum acestea nu ar fi fost suficiente, George Simion a fost citat recent și de către Direcția Națională Anticorupție (DNA).