ActualitateInternational

Talibanii au alungat cu focuri de armă și cu bătaie femeile care protestau: „Iranul se ridică, acum este rândul nostru”

Un protest al femeilor afgane, organizat în fața ambasadei Iranului la Kabul, a fost dispersat de talibani cu focuri de armă, joi. Femeile din Afganistan au protestat pentru susținerea celor din Iran, acolo unde au loc de aproape două săptămâni proteste uriașe împotriva regimului. Strgând „Femeie, Viaţă, Libertate”, în jur de 25 de femei afgane au manifestat timp de aproximativ 15 minute pe drumul din faţa ambasadei iraniene, înainte de a fi dispersate de focuri de armă trase în aer de talibanii postaţi în faţa clădirii. Talibanii au încercat să le lovească pe manifestante cu patul armei.„Iranul se ridică, acum este rândul nostru”, „Din Kabul până în Iran, spuneţi nu dictaturii!”, au scandat de asemenea protestatarele, din spatele pancartelor pe care talibanii le-au smuls din mâinile lor.Femeile, dintre care unele şi-au ascuns faţa în spatele ochelarilor de soare şi a unor măşti sanitare, au adunat resturile pancartelor pentru a face din ele ghemotoace din hârtie şi a le arunca în direcţia talibanilor.Talibanii au ordonat, de asemenea, jurnaliştilor prezenţi la faţa locului să şteargă înregistrările video şi fotografiile de la manifestaţie.Iranul este zguduit în ultimele zile de proteste uriașe care amenință însăși stabilitatea regimului teocratic. Protestele au început după omorârea în bătaie a Mahsei Amini de către poliți moralității pentru faptul că „nu purta corect vălul islamic”. Editor : Adrian Dumitru

 » Aflați mai multe informații aici.