Actualitate

Titus Păunescu (AUR) solicită clarificări despre programul „Sprijin pentru România”

Deputatul AUR Silviu-Titus Păunescu solicită ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, să clarifice o serie de aspecte legate de programul „Sprijin pentru România”, care înregistrează deja întârzieri la capitolul implementarea măsurilor.

Anul acesta, conform analizelor economice, măsurile de plafonare și compensare a facturilor la energie vor costa contribuabilii aproximativ de 37,2 miliarde lei, ceea ce va antrena o creștere a deficitului bugetar de aproximativ 7% din din Produsul Intern Brut.

Având în vedere că această creștere nu se încadrează recomandărilor instituțiilor financiare europene și internaționale care solicită României reducerea deficitului, țara noastră fiind chiar singura din UE în procedură de deficit excesiv, vă rog să îmi precizați următoarele:

  1. Considerați că măsurile din programul „Sprijin pentru România”, care au ca scop ajutorul anumitor categorii sociale să se apere de inflație, pot avea un efect contrar, ele păgubind chiar aceste categorii de oameni defavorizate prin întreținerea și prelungirea inflației?
  2. Care au fost motivele implementării atât de târzii, 1 iulie 2022, ale programului „Sprijin pentru România”?