ActualitateInternational

Traian Băsescu a prezentat în Parlamentul European trei soluții pentru stoparea Rusiei

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, are trei soluții pentru securitatea Europei și stoparea Rusiei. Într-o intervenție susținută în plenul Parlamentului European, fostul șef al statului român a avut un discurs dur la adresa ofensivei Moscovei, pe care o acuză că vrea să restabilească zonele de influență din timpul URSS. „Pretenția Kremlinului de a negocia cu NATO și SUA o nouă arhitectură de securitate în Europa, prin stabilirea zonelor de influență din timpul URSS, arată negarea de către Rusia a dreptului suveran al statelor independente de a-și decide singure sistemele de alianțe și modul de a-și asigura securitatea”, a spus Traian Băsescu.„Lunga listă de cedări și compromisuri excesive făcute în favoarea Rusiei, de dragul afacerilor unor mari companii europene, dar și pentru aprovizionarea cu gaze în condiții preferențiale, au finanțat armata cu care Putin amenință azi pacea unor state europene”, a acuzat fostul șef al statului.  „Altfel spus, atât de îndrăgitul ‘business as usual’cu Rusia s-a făcut în detrimentul securității Ucrainei, dar și a țărilor baltice, a Poloniei și a României, care suportă acum presiunea armatei ruse”, a susținut europarlamentarul român.„În aceste zile, SUA și Regatul Unit au reacționat rapid și masiv, consolidând militar Ucraina și flancul estic. NATO este singurul scut real pentru securitatea europeană”, a opinat Traian Băsescu. În final, el a propus „cel puțin pentru moment”, trei soluții pentru securitatea Europei: accelerarea procesului de dobândire a independenței energetice față de Rusia;descurajarea militară și economică a Rusiei;încetarea compromisurilor politice în favoarea Rusiei.Președintele Parlamentului European și liderii grupurilor politice din legislativul european au cerut Rusiei să-și retragă trupele din Ucraina și din jurul acestui stat către locurile de unde au fost dislocate inițial. De asemenea, într-o declarație comună adoptată miercuri, aceștia vor ca proiectul Nord Stream 2, care ar urma să transporte gaz din Rusia către Germania, să fie întrerupt dacă Rusia atacă Ucraina.Fostul președinte Traian Băsescu,

 » Aflați mai multe informații aici.