Un bărbat a scăpat cu viaţă după ce a reuşit să-şi scoată capul dintre fălcile crocodilului care-l atacase

Un australian a scăpat cu viaţă după ce a fost atacat de un crocodil de apă sărată în timp ce făcea snorkeling într-un resort exclusivist din statul Queensland. Marcus McGowan, în vârstă de 51 de ani, a povestit în detaliu cum a reuşit să-şi scoată capul dintre fălcile prădătorului, suferind laceraţii.El a fost transportat cu elicopterul la un spital din apropiere, iar mai târziu mutat la Cairns pentru tratament suplimentar, potrivit Agerpres, care citează BBC.Deşi atacurile crocodililor sunt neobişnuite în Australia, în ultimele luni au fost înregistrate mai multe. McGowan a declarat că se afla în apă cu un grup de persoane la aproximativ 28 de kilometri de Insula Haggerstone, în apropiere de Cape York, când a fost muşcat din spate.”Am crezut că este un rechin, dar când m-am întins, mi-am dat seama că era un crocodil. Am reuşit să îi deschid fălcile suficient de mult cât să îmi scot capul”, a povestit bărbatul într-o declaraţie.Crocodilul – despre care se crede că era un pui – a atacat din nou, dar bărbatul a reuşit să-l respingă, însă a fost muşcat de mână.Departamentul de mediu din Queensland a declarat că va investiga incidentul, însă “crocodilii din largul oceanului pot fi dificil de localizat, deoarece animalele călătoresc adesea zeci de kilometri pe zi”.Haggerstone Island Resort se descrie drept “un resort de lux exclusivist, deţinut de o familie”. Întreaga insulă, situată la aproximativ 600 km nord de Cairns, poate fi închiriată la preţul de 7.600 de dolari australieni (4.979 de dolari americani) pe noapte.Crocodilii sunt obişnuiţi în nordul tropical al Australiei, unde au avut loc o serie de atacuri în ultima vreme.În februarie, rangerii au împuşcat un crocodil de 4,2 metri care a atacat un bărbat şi i-a mâncat câinele la o rampă pentru ambarcaţiuni izolată la nord de Cairns.De asemenea, la începutul acestei luni,
» Aflați mai multe informații aici.