ActualitateInternational

Un copil de 9 ani cu picioarele amputate se află printre migranții care așteaptă în frig la granița UE

Un băiețel de nouă ani cu picioarele amputate se numără printre miile de migranți blocați în condiții greu de suportat la granița Uniunii Europene cu Belarusul, în încercarea de a ajunge la siguranță, în Polonia, relatează Reuters. Taman, care poate fi văzut purtând un hanorac subțire, așteaptă împreună cu părinții săi, fratele său de 11 ani și sora de 9 luni în apropiere de gardul de sârmă ghimpată care separă Polonia de Belarus.„Suntem aici de opt zile. Este foarte frig. Noi am venit aici din Irak pentru fiul meu, Taman. Am vrut să-mi aduc familia într-o țară unde drepturile noastre să fie protejate.Ca familie, noi suntem într-o situațiue dificilă. Am venit de departe și facem apel la oricine ne poate ajuta. Vreau ca fiul meu să trăiască într-un loc frumos”, a spus tatăl copilului, Sangar. Unchiul lui Sangar, Jwamar, a dat o declarație pentru Reuters, din Irak, și a explicat că băiatul s-a născut cu o boală gravă a oaselor și că un spital din Germania s-a oferit să-i acorde ajutor medical, însă familia nu a putut să ajungă în Europa pentru că nu a putut obține vizele necesare.Ulterior, medicii din Irak i-au amputat picioarele lui Taman.Jwamar spune că familia a ajuns din Irak la Minsk călătorind mai întâi în Dubai. Au ajuns la granița Poloniei în 8 noiembrie, iar de acolo sperau să ajungă în Germania.Forțele de ordine poloneze au intrat, marți, în ciocniri cu migranții de la graniță și au folosit inclusiv tunuri de apă, în timp ce migranții aruncau cu pietre. În jur de 4000 de oameni așteaptă în frig la graniță, iar mulți spun că regimul Lukașenko nu le permite să revină la Minsk.Citiți și: Polonia construiește la granița cu Belarus un zid de aproape 6 metri înălțime Editor : Adrian Dumitru

 » Aflați mai multe informații aici.