ActualitateInternational

Un nou acord global pentru climă la COP26, după două săptămâni de dezbateri și divergențe

Participanții la conferința pentru climă COP26 au ajuns la un acord, după două săptămâni de negocieri. A existat o dispută de ultim moment pe tema reducerii folosirii combustibililor fosili. Până la urmă, toți participanții au fost de acord cu textul, chiar dacă îl consideră „imperfect”. De altel, conferința s-a încheiat cu o zi mai târziu decât era prevăzut, tocmai pentru că cele 197 de țări participante nu reușeau să cadă de acord, în principal pe tema finanțării impactului asupra țărilor în curs de dezvoltare și pe tema combustibililor fosili.Textul final menționează în mod explicit cărbunele, care este cel mai mare contributor la schimbările climatice. Niciun acord de la cele 25 de conferințe COP dinainte de Glasgow nu a menționat cărbunele, petrolul sau gazul, sau chiar combustibilii fosili în general, ca factori ai crizei climatice.„Reducere treptată” în loc de „eliminare treptată” a cărbuneluiÎnainte de adoptarea textului final, India și China au propus din nou modificarea termenilor în ceea ce privește subvențiile pentru cărbune și combustibili fosili. Negociatorul Indiei pentru climă, Bhupender Yadav, a propus ca textul să fie modificat pentru a cere o „reducere treptată” a cărbunelui în loc de o „încetare treptată”. De altfel, India a avut cea mai vocală poziție sâmbătă, spunând că nu e treaba ONU să dicteze ce surse de energie ar trebui să utilizeze țările.Ca reacție, delegația Elveției și-a exprimat „profundă dezamăgire” cu privire la modificările de ultim moment aduse textului acordului.Elveția a spus că termenul asupra căruia s-a convenit pentru subvențiile cărbunelui și combustibililor fosili a fost „diluat ca rezultat al unui proces lipsit de transparență”.La rândul său, comisarul european pentru climă, Frans Timmermans, a descris propunerea Indiei de a schimba limbajul acordului pentru a cere „reducerea treptată” mai degrabă decât „eliminarea” a energiei provenită din cărbune drept „încă o dezamăgire”.„Cât durează mai mult să scăpăm de cărbune,

 » Aflați mai multe informații aici.