Actualitate

Un utilaj de 30.000 de euro, furat din Marea Britanie, a fost depistat pe un TIR care circula pe A1

Un utilaj în valoare de 30.000 de euro, care fusese furat din Marea Britanie, a fost depistat pe Autostrada Deva-Nădlac, pe un TIR.

“La data de 15 februarie 2022, polițiștii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva – Nădlac au indisponibilizat un utilaj, ce ar fi fost furat din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și care ar fi fost transportat pe autostradă, într-un ansamblu rutier, pe ruta Timișoara-Deva.

Utilajul în cauză era echipat cu dispozitiv GPS și astfel s-a reușit oprirea ansamblului rutier, în nodul rutier Margina. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că utilajul figurează furat din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Valoarea utilajului este de aproximativ 30.000 de euro.

În cauză, s-a cooperat cu Poliţia Oraşului Făget. 

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș, care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.”, a informat IGPR într-un comunicat de presă.

VEZI ȘI: Mașină Audi A8 furată din Cehia, descoperită în Maramureș

Un Audi A8, în valoare de 33.000 de euro, semnalat furat din Cehia, a fost descoperit de către polițiștii de frontieră români, la Sighetu Marmaţiei.

“Polițiștii de frontieră maramureşeni au descoperit pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei un autoturism marca Audi A8, în valoare de 165.000 de lei, care figurează ca fiind semnalat furat din Cehia.

În data de 4 februarie a.c., în jurul orei 15.00, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei împreună cu colegii de la STPF Maramureş au declanşat o acţiune pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei pe linia traficului internaţional de autoturisme furate.

 » Aflați mai multe informații aici.