Valeriu Gheorghiță susține că suntem într-o barcă care se scufundă, iar singura salvare este vaccinul anti-covid
Guvernul Cîțu nu vrea să îli recunoască propriul eșec. Valeriu Gheorghiță încearcă prin toate mijloacele, unele haioase, de a convinge populația să se vaccineze. Coordonatorul campaniei de vaccinare susține că România a ajuns într-o barca care se scufundă, iar vaccinul anti-covid-19 este singura salvare…
“În momentul de faţă avem nevoie de o soluţie de salvare. Suntem ca într-o barcă care se scufundă. Ori, în acest context trebuie să punem bazele unei strategii de educaţie, să învăţăm populaţia să citească ştirile şi informaţia şi întrebarea care îmi vine în minte este ‘Cine să-i înveţe?’ pentru că dacă nu au încredere în învăţători, degeaba îi învaţă, pentru că nu îi vor urma mai departe. (…) Iar în situaţia asta cred că şi crearea unui cadru prin care oamenii trebuie să înţeleagă că nu mai avem timp de ezitat şi că este cazul să respectăm atât măsurile de prevenţie, cât şi să încercăm să ne adresăm către vaccinare, beneficiind în felul acesta de protecţia oferită de vaccinuri“, a spus Gheorghiţă
“Cum facem asta? Ne uităm la exemplul altor ţări. Au impus unii obligativitatea vaccinării. Alţii au impus o serie de restricţii, alţii au impus folosirea certificatului verde digital. Sunt convins că măsuri precum implementarea certificatului verde digital vor fi cele care vor da rezultate pe termen scurt. (…) Da, este o măsură care dă rezultate şi astfel de soluţii trebuie găsite pe termen scurt, dar, repet, aceste soluţii trebuie să fie fundamentate ştiinţific, trebuie să fie logice, trebuie să fie explicate foarte bine oamenilor încât să înţelegem că, de fapt, nu vorbim de discriminare. Nu suntem deloc discriminaţi, sunt măsuri care ne protejează sănătatea comunităţii din care facem parte”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.