ActualitateInternational

Viktor Orban susține prin decret guvernamental decizia Tribunalului Constituțional din Polonia privind legislația europeană

Ungaria cere Uniunii Europene „să respecte suveranitatea statelor membre”, poziționându-se astfel de partea Poloniei, al cărei Tribunal Constituțional a decis recent că unele prevederi ale legislației europene sunt incompatibile cu Constituția țării, scrie Reuters. Prim-ministrul Viktor Orban a semnat sâmbătă un decret guvernamental, prin care salută decizia Tribunalului Constituțional din Polonia, a declarat secretarul său de presă pentru agenția MTI. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, s-a declarat „profund îngrijorată” de decizie și a spus că CE va face tot ce-i stă în puteri pentru a asigura întâietatea legislației europene.Guvernele populiste de dreapta din Ungaria și Polonia s-au contrat cu Comisia Europeană pe mai multe teme, de la libertatea presei, migrație, drepturile LGBT, până la independența justiției, mai scrie Reuters. Cele două state foste comuniste, care au aderat la UE în 2004, sunt aliate în interiorul blocului comunitar, adesea votând în tandem și sprijinindu-se reciproc.Budapesta a declarat joi că decizia Tribunalului Constituțional din Polonia a fost motivată de o „practică greșită a instituțiilor UE”, care încearcă să ia unele competențe ale statelor membre.„Întâietatea legislației europene se aplică doar în acele zone unde UE are putere, cadrul legal pentru aceasta este stabilit în tratatele europene”, citează MTI decretul guvernamental.UE trebuie să respecte identitatea națională a statelor, se mai arată în document.Tribunalul Constituţional din Polonia a decis joi că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării, punând astfel în discuţie un principiu-cheie al integrării europene – supremaţia legislaţiei UE asupra legislației naționale. Comisia Europeană a anunțat că „va utiliza toate instrumentele” pentru a proteja întâietatea dreptului european. Editor : Bogdan Pacurar

 » Aflați mai multe informații aici.