Voucherele prevăzute în Programul Sprijin pentru România vor ajunge curând la beneficiari. Dan Tanasă solicită clarificări
Voucherele electronice prevăzute în Programul Sprijin vor ajunge curând la beneficiari, a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi. Dan Tanasă solicită clarificări, în contextul în care nu există suficiente detalii privind numărul de beneficiari și modalitățile prin care aceștia vor intra în posesia voucherelor electronice.
În ultima zi a lunii mai, după multe luni de dezbateri publice și promisiuni, Guvernul a aprobat Ordonanța de urgență pentru modificarea si completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum si unele măsuri de distribuire a acestuia. Prin urmare, ați anunțat public faptul că a început emiterea voucherelor electronice prevăzute în Programul Sprijin pentru România. Valoarea unui voucher electronic este de 250 de lei, sumă ce poate fi folosită pentru achiziționarea de alimente.
Declarația dumneavoastră pe rețelele de socializare este următoarea: „Au început să fie emise voucherele electronice prevăzute în Programul Sprijin pentru România! Îi asigurăm pe toți beneficiarii că vor ajunge la ei cât mai curând posibil, iar banii vor putea fi folosiți oricând”. Peste 2,5 milioane de beneficiari primesc tichete în valoare de 3,1 miliarde de lei. Cine sunt beneficiarii, conform OUG 63/2022:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat contractele cu instituțiile private care au câștigat achiziția directă și se vor ocupa de emiterea cardurilor: Edenred, Sodexo și UpRomania, livrarea către beneficiari fiind asigurată de Compania Națională Poșta Română cu care s-a semnat „Convenția de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic” în data de 18 mai. Mecanismul de distribuire prevede trei etape: emiterea cardurilor de către unitățile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), distribuirea prin intermediul CN Poșta Română și încărcarea valorică a cardurilor. Voucherele sociale vor fi acordate în patru tranșe, reprezentanții MIPE având în vedere că la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program vor fi eliberate noi suporturi electronice. De asemenea, verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii incluși în categoriile a)-d), se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscala (ANAF).
În aceste condiții, vă întreb, domnule ministru, care este numărul real de beneficiari ai voucherelor electronice sociale prevăzute în Programul Sprijin pentru România? Aveți aceste cifre de la Agenția Națională de Administrare Fiscala (ANAF)?
Care sunt cheltuielile de la bugetul de stat pentru realizarea Programului Sprijin pentru România? Celelalte stat membre al Uniunii Europene au programe identice sau au ajutat cetățenii proprii prin alte metode și chiar de la începutul acestui an, nu din luna a șaptea a anului 2022?
Care sunt cheltuielile de la bugetul de stat pentru contractele semnate cu instituțiile private care au câștigat achiziția directă și se vor ocupa de emiterea cardurilor: Edenred, Sodexo și UpRomania? Dar cele care se referă la livrarea către beneficiarii voucherelor sociale prin Compania Națională Poșta Română cu care s-a semnat „Convenția de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic”?
Nu în ultimul rând, doresc să știu cum va obține un român din mediul rural acele alimente de la magazinele sătești dacă acestea nu dețin POS sau nu sunt membre ale rețelei Edenred, Sodexo și UpRomania?